Printre povesti

Ma asteptam la o convulsie lirica a unui conflict siropos. Medicina alternativa, atat am gasit. Poate este mai mult, ceva legat de echilibrul elementelor sau de abuzul unuia dintre elemente care a condus catre un dezechilibru. Poate este modul lui succint de a o blama pentru starea relatiei lor. Ar fi putut spune direct: "Mi-a ajuns!... ".
Delirez. O cumplita forma de plictiseala imi surescita simturile si ma impinge catre cele mai stupide concluzii. Oricum ar fi, analiza mea este una exhaustiva. Nu am fost un copil pasionat de ceva anume iar in tinerete mi-am continuat diletantismul in tot ceea ce am facut. Ma denigrez constant si conform textelor motivationale pe care le-am frunzarit, nu ma ajuta deloc. Mi-am propus sa ma documentez in legatura cu Ayurveda imediat ce voi avea ocazia si m-am indepartat.
Povestea imi displacea. Ma atrag lucrurile directe, simple, cele care curg de la sine fara ca eu sa fiu nevoita sa imi pierd confortul. Adaug sarcastic gandurilor mele, lucrurile pe care am capacitatea sa le inteleg. Nu-i nimic, nu m-am nascut un geniu si nici nu am vreo sansa sa imi inving mediocritatea. Inghit sec. Este clar ca am din nou una dintre crizele mele existentiale pe care recent am inceput sa le pun pe seama unui dezechilibru chimic. Nici afluxul de vitamine nu a pus punct acceselor recurente ale depresiei.
Je m'en fiche! Acesta este mesajul meu hoardei de savanti indoctrinati care au pierdul contactul cu personalitatea umana si care se dedau unor cazuri generale in care eu nu ma regasesc. Refuz sa fiu parte a unui grup, a unei categorii suferinde de maladia x. Drama mea este a mea, numai a mea si nu are nimic in comun cu alte drame. Clar.
Este un noroc ca stiinta nu a evoluat inca pana la eliminarea limbajului verbal si nimeni nu poate inca sa imi asculte gandurile. Delirium tremens. Asta imi caracterizeaza interiorul. Evident, nu cauzat de alcool, ar fi prea simplu. Poate de o zbatere convulsiva a unor idei de cacat. Mai bine. A unor semisentimente pe care le traiesc cu exacerbarea unui catar. Am nevoie de sex. Asa se rezolva totul. Putina serotonina si sunt un individ functional pentru cateva ore.
- Imi cer scuze ca te deranjez, dar asteptam un raspuns. Mi-a intrerupt disertatia interioara iar sarcasmul abordarii m-a infiorat. Cu greu m-am abtinut sa nu-i arunc putin din veninul care imi curgea prin vene, capilare, artere, si pe oriunde circula un fluid in corpul meu.
- Mda, tocmai a plecat. Asta dupa ce ti-a lasat un mesaj dragut pe masina. I-am zis impasibila.
Ma uitam la ea cum priveste capota de parca a gasit ceea ce cauta. Aveam senzatia ca fiecare vertebra a coloanei ei vertebrale se aseaza la locul ei, ba chiar se creeaza unu spatiu intre ele, asa incat ea devine din ce in ce mai inalta. Se recompune. Devine din nou un monument de stil si exuberanta. Mi-a placut ideea. Chiar asa era. Expira prin toti porii designeri celebri. Ii curgeau bani din cur intr-un ritm alert si ea nu avea nici cea mai mica intentie sa opreasca hartiile care o inconjurau si pentru care locuitorii unui oras s-ar fi macelarit.
Contempla masina cu un ranjet studiat. Intr-un acces de ras zgomotos si-a scos un ruj din geanta, s-a rujat insistent dupa care s-a urcat pe masina si a aplicat unul dintre cele mai pasionante saruturi de care era capabila. Scena asta merita imortalizata. De fapt, merita traita. Intr-o poza nu ar fi fost cu nimic diferita de unde dintre scenele regizate ale unui spot publicitar.

Ma plimbam pierduta prin oras prada a unui patetic romantism furat dintr-o carte. Ratacirea mea nu duce nicaieri. N-a dus nici inainte, nu va duce nici acum. Nu are niciun scop. Ma scurg dintr-o strada intr-alta, plictisita, animata fortat de imaginea unei case sau a unui caine. O plimbare searbada, poetic spus, expresia muta a unui vis surd dintr-o existenta oarba.
As vrea ca astazi sa nu fie una dintre acele zile in care ma intorc exuberanta, cu certitudinea ca am avut o plimbare revelatoare care va initia punerea in practica a unor decizii evidente inca de luni de zile. Bineinteles, deciziile par a se fi conturat in timpul acestei plimbari. Realitatea este alta si o stiu prea bine. Aceasta este doar scuza pentru lasitatea mea. Off, imi gasesc scuze si ma cufund in argumentarea lor. Merg pana cand plimbarea isi pierde poezia.
Pe partea cealalta a strazii observ o domnisoara alergand. Nu pare sa se fi pregatit pentru aceasta activitate. Poarta niste sandale cu toc care ii ingreuneaza efortul, breteaua rochiei ii cade la fiecare cativa pasi, parul ii acopera fata. Se uita sporadic in spate, cu speranta ca cineva o urmareste. Este absolut singura pe trotuar. Dezamagita isi regleaza breteaua si incetineste pasul. Noi, femeile! Spunem uneori nu in locul unui da, doar pentru a pregati scena pentru siropul de care avem nevoie. Astazi nu se pune in scena piesa ei, unul dintre actori nu a fost suficient de spontan.
Se opreste. Cauta cu privirea in jur si ma zarest, incercand sa scuip o musca care tocmai imi intrase in gura. Traverseaza fara sa se asigure si se opreste in fata mea. Ma masoara din cap pana in picioare dintr-o privire. Nu par sa o impresionez nicicum, ba dimpotriva. Imi dau seama ca este pe punctul de a se razgandi, asa ca preiau initiativa.
- Pot sa te ajut cu ceva?
- Tu pe mine? vine replica grabita, insotita de o privire superioara. As putea sa iti dau cateva sfaturi vestimentare, mai multe chiar. Din expresia mea realizeaza ca nu va obtine ce isi doreste daca continua asa. Incearca un zambet, nu apare decat o grimasa careia nu-i raspund. De fapt, poti sa faci ceva pentru mine. Am avut o discutie cu prietenul meu. Una nu prea placuta. Uneori este insuportabil. M-am ridicat de la masa si am fugit. Credeam ca o sa ma urmeze, de obicei functioneaza scena asta. Restaurantul este chiar dupa colt si m-ai ajuta enorm daca ai merge sa vezi daca este inca acolo.
Nu pare un efort extraordinar. Ma uit spre ea, expresia fetei i s-a schimbat, se uita rugator. Ma incita intriga asta marunta.
Merg incet imaginandu-mi individul pe care tocmai mi-l descrisese. O sa-l caut cu privirea din strada. Daca il vad, bine, daca nu, inseamna ca a plecat in directia opusa. Ajung in fata restaurantului cand tocmai iesea. Inexpresiv, neglijent imbracat, calm, se indreapta in directia opusa celei din care avusesem intalnirea cu ...ea. Ce sa fac? Nu am timp sa ajung la ea suficient de repede incat el sa nu ajunga prea departe. Ma hotarasc sa il urmez. Merge spre masina. Sunt impresionata, un Lamborghini negru mat. Nu pare genul lui, hmm, mai degraba genul ei. Ia ceva din masina si merge spre micul parc din fata restaurantului. Se aseaza pe o banca si isi aprinde o tigara. Priveste masina indelung, dezgustat prin fumul dens pe care il scoate rotocoale mai mici, mai mari, mai lungi. Nu am unde sa ma ascund, cu siguranta m-a vazut. Incerc sa nu par interesata de prezenta lui, imi citesc mesajele din telefon.
Se ridica brusc, merge spre masina. Scoate cheia si incepe sa zgarie ceva pe masina, de data aceasta nervos. Termina si se uita in jur cu o privire ingrijorata. Se afunda in ochii mei intr-o explicatie muta. Asteapta o reactie. Nu am niciuna, asa ca pleaca. Astept sa se piarda in departare si ma apropii de masina curioasa. Un singur cuvant - Ayurveda, langa care sta cheia marturie a barbariei comise.